joi, 28 iunie 2012

Penultimul duel la EURO 2012. Germania va întâlni Italia în cea de-a doua semifinală


Penultimul duel la Euro-2012! Germania şi Italia se vor lupta pentru cel de-al doilea loc în marea finală de la Kiev. Selecţionata lui Joachim Low nu a reuşit să învingă Italia în ultimii 17 ani.
În această seară vom afla cea de-a doua finalistă a Campionatului European. Germania şi Italia se vor duela în a doua semifinală, la Varşovia. Nemţii au si un spion în lot. Miroslav Klose a jucat în ultimul sezon în Italia, la Lazio Roma.
  
"Noi, nemţii jucăm mai concentraţi, la noi se vede mai mult profesionalism. Naţionala Italiei îmi place că joacă puţin mai relaxat şi uneori acest lucru le aduce succes", a menţionat atacantul Germaniei Miroslav Klose. 

Panzerele n-au deloc amintiri plăcute cu italienii la turneele finale. Naţionala germană a fost învinsă de trei ori de peninsulari, la ediţiile din 1970, 1982 şi 2006. 

"Noi ne-am prezentat mai bine până acum la acest turneu final. Echipa Germaniei a mai făcut un pas important spre dezvoltare. Italia nu a jucat convingător la Campionatul Europen, dar nici nu a strălucit în amicalele de dinaintea competiţiei", a declarat managerul selecţionatei Germaniei Oliver Bierhoff. 

Ultima dată, nemţii au învins italienii cu 17 ani în urmă, 2-0 într-un meci amical.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu