sâmbătă, 16 iunie 2012

Suedia - Anglia 2-3, in cel mai nebun meci de la EURO!


Anglia a învins formaţia Suediei cu scorul de 3-2, vineri seara, pe stadionul Olimpic din Kiev, în grupa D la EURO 2012 şi are nevoie doar de un egal în ultima partidă cu Ucraina pentru a se califica în sferturi.
A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri ale turneului, cu răsturnări de scorşi goluri spectaculoase. Anglia a condus cu 1-0, Suedia a făcut 2-1, dar englezii au restabilit egalitatea şi apoi şi-au apropiat victoria cu 3-2. Esenţială pentru victoria echipei lui Roy Hodgson s-a dovedit a fi intrarea lui Theo Walcott, care a marcatgolul doi şi a pasat decisiv la ultimul.

Anglia a deschis scorul în min. 23, când Gerrard a centrat excelent, iar cvasidebutantul Carroll, colegul său de la Liverpool, s-a înălţat superb dintre Olof Mellberg şi Granqvist şi a marcat cu capul. Suedia nu a reuşit să construiască prea multe faze elaborate, bazându-se mai mult pe incursiuni ale lui Ibrahimovic, Larsson sau Källström. Vedeta Ibrahimovic şi-a încercat şansa de la distanţă, dar şutul său, deviat, nu i-a pus probleme lui Hart (32). Källström a fost mai periculos, dar mingea expediată de el s-a dus peste transversală (37). Portarul lui Manchester City a ieşit curajos şi a reţinut la picioarele lui Elmander, la o fază bună a scandinavilor (41).
La reluare, Suedia şi-a masat adversara în propriul careu aproape, iar nu peste multă vreme a picat şi golul: Ibrahimovic a executat o lovitura liber, mingea a revenit din zid, ”Ibra” a trimis din nou acrobatic, balonul a ajuns la fundaşulMellberg şi acesta a trimis în plasă, cu toată opoziţia portarului Hart şi a fundaşului Johnson (49). Site-ul UEFA l-a creditat pe Johnson cu autogol la această fază. Mellberg a reuşit ”dubla” zece minute mai târziu (59), măcar din punct de vedere moral, după ce a reluat cu capul centrarea lui Larsson din lovitură liberă.
Anglia a trecut pe lângă egalare în min. 63, când Isaksson a respins lovitura de cap a lui Terry, după care Walcott, la doar trei minute de la intrarea sa pe teren, l-a surprins pe Isaksson cu un şut de la 20 de metri şi a făcut 2-2. Scandinavii au mai avut două situaţii bune, prin Källström (75), care a tras peste poartă, şi Ibrahimovic (76), al cărui şut a fost respins de Hart, dar Anglia a reuşit să întoarcă scorul pringolul de excepţie al lui Danny Welbeck (78), cu călcâiul, la centrarea aceluiaşiWalcott. În prelungiri, reprezentativa Albionului a fost aproape de a se desprinde la două goluri, dar Gerrard a tras în portarul Isaksson (90+2).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu